Haideţi să ne sinucidem când ieşim din greva foamei!

 

În ultima vreme, gesturi extreme, făcute cu totul şi cu totul izolat, sunt tratate de o parte a presei ca fiind consecinţele actului de guvernare, ale tăierilor de salarii şi ale disponibilizărilor din sistemul bugetar. Ultima „fiţă” în materie de bulversat telespectatorul este să transformi o sinucidere, cum e cea a sopranei Roxana Briban, într-un instrument de atacat Guvernul. Măi fraţilor, o fi Guvernul ăsta paralel cu multe, dar ce treabă au măsurile de austeritate cu sinuciderile? De când e lăsat pe Terra, omul duce o continuă luptă pentru supravieţuire, de la cel cu bâta-n mână care crăpa capul ursului ca să-i ia mâncarea, până la scribii lui Marean care fac orice numai să supravieţuiască: ling şosete, scriu tot felul de lături etc. Dacă soprana a ales să moară, chiar şi pentru că a fost concediată, deşi, personal cred că avea probleme de natură psihică, asta este problema ei, nu a societăţii în care trăim. Dacă un cadru didactic hotărăşte să intre în greva foamei pentru că o lege nu se aplică, propun ca şi cei care mediatizează excesiv acest lucru să facă la fel. Ce s-ar întâmpla dacă reporterii de la Realitatea, care-şi primesc salariile din an în Paşte, s-ar sinucide în masă? Ar rămâne Mircea Badea fără concurenţă... .