Ca să ne mai râdem, am încercat un "trialog" imaginar între liderii celor trei principale partide din județ: PDL, PSD şi PNL.
Marian Oprişan – Ce faceţi, mă? Băi, mă rupe căldura asta, îmi vine să stau numai la mama, la Boloteşti, sau oricum, undeva la răcoare!
Marian Oprişan – Ce faceţi, mă? Băi, mă rupe căldura asta, îmi vine să stau numai la mama, la Boloteşti, sau oricum, undeva la răcoare!
Trăşculescu – Păi s-ar putea să ţi se îndeplinească dorinţa, în curând. Ai văzut lotul celor trei prieteni, Prunache, Bută, caută şi ei răcoarea.
Săpunaru – Haide, mă, nu fi nesimţit! De-asta ne-am adunat noi aicea? Împăhţim judeţul sau nu?
Oprişan – Deci, vă spun cu toată responsabilitatea: n-aş mai împărţi cu voi nimica. Aţi vrut să mă faceţi amândoi, la un moment dat. Pe tine, Nini, te-am liniştit, mai eşti tu, Aline, da’ te dau io pe brazdă... Ia zi, Aline, de ce mă carotezi cu acţiunile CUP? Te bagi tu repede, vii la Consiliul Local, faci scandal... . Te-a apucat campania, mai sunt doi, ani, ce dracu’?
Trăşculescu – Deci, vreau Primăria!
Săpunaru – Ce naiba, mă, Aline, n-ai înţeles că astea s-au dat deja? S-a stabilit – libehalii iau Focşaniul şi Mahian ia CJ-ul. Şi ne susţinem heciphoc. Mai tehmină cu phetenţiile astea, ai fost la putehe, gata, nu vezi că vă duceţi în cap în sondaje?
Oprişan – Bă Trăşculete, fii atent, las Primăria în voia sorţii dacă vorbeşti cu Zeus să mă scadă de la DNA cu dosaru’. Pe bune, m-am săturat, acuma văd că i-a luat la întrebări pe prietenii mei! Prostii, ce dacă şi-a luat omu’ o cadă acasă din banii poporului? Eu n-am dus la Bolotești aproape un bloc ANL? Hai că voi aţi fost la mine, amândoi, în campania trecută... Nu-s mişto pavelele alea? Hai că dau bine... . Deci asta încercam să-ţi spun, Aline, mi-e milă şi de Noaptiş şi de băieţii ăia de la Monitor, că nu mai ştiu săracii ce să mai scrie la superlativ de mine!
Săpunaru – Ce-i aia „supehlativ”?
Oprişan şi Trăşculescu (la unison): Taci, mă!
Trăşculescu – Da, mă, Mareane, da’ ăia de la ziarul ăla al tău mă fac varză în ziar aproape zilnic. Tu crezi că mie-mi convine?
Oprişan: Lasă, mă că vorbesc eu cu Noaptiş să te lase-n pace, da’ dă-i şi tu nişte posturi libere că mai are nişte verişoare pe la munte care-s proaste de dau în gropi şi eu n-am mai avut unde să le-angajez. Uite, pe una poţi s-o bagi purtătoare de cuvânt la Prefectură, că nu s-ar simţi vreo diferenţă... .
Trăşculescu: Nu pot acolo, că e pila lui Nicu Babaroase!
Săpunaru: Ahh! P-ăsta thebuia să-l dau eu afahă când eha la AHeHe şi noi eham la putehe! Ce phost am fost!
Oprişan şi Trăşculescu (la unison): Taci, mă!
Cioc cioc cioc la uşă.
Oprişan: Cine-i?
„Noi suntem, Băsescu şi Morar! Deschideţi, bă, găozarilor! Hă hă hă!”
Oprişan: Băăă! V-am zis să vă lăsaţi telefoanele-n maşină!
P.S. Acest dialog este un pamflet, cu puternic iz de adevăr şi cu similitudini în realitatea politico - administrativă vrânceană.
Puternic damful de adevar, intr-adevar.. :)
RăspundețiȘtergereBanii lor au miros de asfalt!
RăspundețiȘtergereRomânia e o ţară frumoasă, dar păcat că e locuită – n-am spus-o eu, a spus-o altul! Şi e şi mai păcat că atunci când avem bani, ne batem joc de ei. Spre exemplu, drumurile patriei, care an de an înghit bani cu nemiluita şi de care se alege praful ... şi la propriu şi la figurat.
Ca să ajungi pe meleagurile de vis ale Vrancei „provincie europeană” (cum îi place lui Oprişan să îşi denumească moşia) trebuie să parcurgi DN 2D Focşani – Ojdula, drum la care lucrează bunul său prieten Dorinel Umbrărescu, mai cunoscut sub numele de „regele asfaltului” ...
Nu trebuie să fii specialist în domeniu ca să constaţi că unele lucruri sunt făcute de mântuială, sfidând bunul simţ ... şi buzunarul contribuabilului. Spre exemplu, în Boloteşti stâlpii de telefonie şi energie electrică au fost încastraţi în şanţurile de pe marginea drumului. A fost greu ca cineva să se gândească la relocarea acestora, în momentul în care i-au montat acolo, dar cu siguranţă vor fi nevoiţi să ia măsuri – cu alţi bani, bineînţeles, atunci când şanţurile se vor colmata sau când apa va slăbi rezistenţa pilonilor ...
Lucrările de construire şi extindere a drumului au afectat şi branşamentele la reţeaua de alimentare cu apă a localităţii, iar firma lui Umbrărescu n-a dat niciun semn că va remedia situaţia, oamenii fiind nevoiţi să acopere stricăciunile din bani proprii...
Podurile şi podeţele de pe traseu sunt adevărate lucrări de artă!!! Adică au rol pur decorativ, că oricum nu pot fi folosite decât de maşini, nu şi de pietoni, întrucât, deşi există o bandă pietonală pe lungimea podurilor şi podeţelor, nu au fost construite căi de acces la capetele acestora. Probabil că vor fi dublate de pasarele, cine ştie ?! Poate ar fi costat prea scump şi ar fi diminuat şpaga celor care ar fi trebuit să vegheze la respectarea normelor de siguranţă a circulaţiei, dar categoric preţul lucrărilor este mai mic decât pericolul de accident care îi pândeşte pe cei care vor avea curajul să traverseze podurile pe partea carosabilă... şi mă gândesc îndeosebi la bătrâni şi copii...
Ştiaţi că Vrancea are un potenţial turistic remarcabil ?! Ei bine, firma lui Umbrărescu a reuşit să întregească lista obiectivelor demne de vizitat cu podul pe care există restricţie de viteză încă de la terminarea construirii lui! Este vorba de podul peste râul Putna, din localitatea Vidra, pe care maşinile sunt obligate să ruleze cu 5 km/h. Abia refăcut, podul are chiar pe mijloc un şanţ transversal (umplut cu piatră, ca să facă trecerea mai uşoară), iar la cele două capete pământul s-a lăsat, astfel că mergând încet, aveţi destul timp să admiraţi capodopera… Acolo sunt banii dumneavoastră!!!
Pe drumul spre inima munţilor Vrancei, bucăţi mari de stâncă ce ameninţă să cadă de pe versanţi pe şosea testează spiritul de aventură al turiştilor … Ei şi ce dacă te trezeşti cu ditamai pietroiul peste tine?!? Tu eşti de vină că ai trecut pe acolo, nu o să-l tragă nimeni de mânecă pe Umbrărescu să-l întrebe de ce nu a consolidat versanţii, dar banii i-a luat!
Banii lor au miros de asfalt!
RăspundețiȘtergereÎn Lepşa, frumuseţea locurilor este umbrită de prostia omenească: drumul nu este mărginit de şanţuri, iar multe podeţe sunt amplasate exact pe direcţia locuinţelor ... Chiar trebuie ca unii semeni ai noştri să trăiască de la o zi la alta cu spaima inundaţiilor? Nu învăţam nimic din tragedia altora? Sau tentaţia celor cu bani, de a câştiga mai mult şi mai mult înfrânge orice tentativă de umanitate şi raţionalitate?
Probabil că Marian Oprişan, cunoscut publicului larg drept Portofel, şi-ar juca pe deplin rolul de salvator al oamenilor năpăstuiţi de ape, nu pe cal alb, ci cu barca, oferind bani cu nemiluita prietenilor într-ale mânărelii banului public, cum e Umbrărescu, ca să repare drumul făcut tot de el... că de garanţia lucrărilor sau răspunderea constructorului s-a auzit prin alte ţări, nu şi la noi. De la cei de teapa ăstora nu ai cum să te aştepţi să le pese de oameni, pentru ei contează doar banii pe care şi-i îndeasă în buzunare... Dar cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii? Le e frică, le-a pierit simţul răspunderii? Le e teamă că dacă ar semnala neregulile şi le-ar sancţiona şi-ar pierde locul de muncă şi pâinea de la gura copiilor?
E trist că ne-am învăţat să nu ne pese... nouă, celor de rând, celor care plătim taxe, impozite, celor care contribuim cu cotă parte la averile lor... ale lui Oprişan şi Umbrărescu... Pentru cei ca ei, banii au miros ... de asfalt.