La videoconferinţa cu prefecţii, ţinută ieri de premierul Boc, am avut o senzaţie de „deja vu” în momentul în care acesta a nominalizat Vrancea ca judeţ cu probleme în derularea unor proiecte vaste cu bani europeni. Mai exact, premierul şi-a arătat nemulţumirea faţă de întârzierea aplicării proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea” cu o valoare de 43,446 milioane Euro. Proiect semnat cu surle şi trâmbiţe (Monitorul de Vrancea)şi despre care n-am mai auzit absolut nimic. „Ca să ai bani pentru infrastructură ai nevoie de creaţie, de proiecte eligibile, să îndeplineşti toate condiţiile şi după care trebuie să urmezi toată procedura de implementare a proiectelor respective. Ai proiecte eligibile, atunci reuşeşti să accesezi fonduri structurale, fondurile din Programul Operaţional Regional(POR), fondurile care au fost pentru preaderare, respectiv ISPA, PHARE şi SAPARD. Dacă nu ai proiecte eligibile, atunci nu primeşti niciun ban. Nu îţi dă nimeni nici un cadou, la nici un judeţ şi la nici o localitate dacă nu ştii să faci proiecte pentru a accesa aceste fonduri“, zicea Oprişan în urmă cu mai bine de un an. Şi de atunci, n-am mai auzit nimic, cu excepţia lătrăilor personali care tot aduc aminte la capitolul „realizări”, printre altele nefinalizate, dar începute cu fast.
Bun. Acum, să revenim la „deja vu-ul” despre care vorbeam. Pe vremea când Tăriceanu era premier, Oprişan zburda şi jongla cu fonduri până când cineva de la Guvern s-a prins că bani şi materiale ANL se opresc la Boloteşti dar şi de alte manevre pentru care s-a întocmit dosar penal. La mai bine de 5 ani după eveniment, un alt premier atrage atenţia asupra unor nereguli din curtea lui Oprişan. Aceste fapte, coroborate cu vizita lui Videanu în Vrancea din această săptămână, când Oprişan nu a dat mâna cu liderul PDL Vrancea, Alin Trăşculescu, dar şi cu intervenţia acestuia din urmă în ultima şedinţă de Consili Local Focşani, care a tulburat apele din coaliţia PNL-PSD, mă fac să mă întreb dacă nu cumva se repetă istoria şi dacă nu cumva Guvernul s-a trezit iar din adormire şi sesizează organele în drept să verifice cam ce se mai întâmplă cu proiectele pe bani europeni aflaţi la discreţia lui Oprişan.
Dar, cum Oprişan are un sprijin de nădejde în persoana prefectului de paie Ion Oprea, care în loc să-l suspende din funcţie pe vremea când Oprişan încasa bani publici din două funcţii de conducere (cea de şef al CJ Vrancea şi cea de şef al ATOP Vrancea), i-a trimis o scrisoare, în timp util, ca să poată da omul banii înapoi iar prejudiciul să nu mai existe, este puţin probabil că ceea ce Boc cere nu va fi tergiversat de reprezentantul de paie al Guvernului în Vrancea. Pentru că, se pare, în ultimul timp, Ion Oprea pare mai sprijinit de aripa Oprişan decât de cea a conducerii PDL Vrancea. Om trăi şi om vedea dacă Boc s-a trezit şi a realizat că Vrancea este stat în stat şi că Guvernul conduce pe lângă Vrancea, un judeţ cu un preşedinte de Consiliu Judeţean şi cu singurul prefect din ţară de la PSD.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu